Urme de tristețe

Secunde, minute, se duc pe rând

Spre un apus de soare muribund,

Din Clepsidra Timpului 

Dispar încontinuu fire de nisip,

Tristețea lasă întotdeauna urme

Pe câte-un chip.

Trec zilele cât ai clipi,

Nopțile-au devenit cenușii,

Stelele nu prea mai strălucesc

Pe bolta mare pe care

Cometele una de alta se lovesc.

Trec anii, cu griji și cu nevoi,

Cu ploi infernale, ce lasă dâre de noroi

Pe unele alei înconjurate de copaci goi;

Lăstari de soi nu prea mai sunt

Pe nicio bucată de reavăn pământ.

Trec trenuri aglomerate

Prin gări în culori reci pictate,

Oaza de fericire e cam departe

De sufletele însetate de libertate,

Speranțele deșarte fac parte

Din capitolele cărților

Cu povești despre viață și moarte.

Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Orizonturi nelimitate