Mi-ai jurat, ți-am jurat

Pe drumul lung parcurs cândva cu tine
Adesea fac popas... Te caut,
Te strig până când nu mai am glas,
Inima-mi, în căușul palmelor tale a rămas.

Gânduri zeci îmi trec prin minte,
Am destule planuri, idealuri, ținte,
Dar singură, nu pot merge înainte...

Mi-aduc aminte de zilele cu soare
Când desenam săgeți și inimioare
Pe nisipul fin de la mare,
Amurgul ne găsea îmbrățișați,
Aveam în suflete fluturi roz pictați;

Zburam, zburam când ne doream,
Ne bucuram de fiecare clipă
Când fericirea ne lua pe o aripă
Și ne ridica până la cer.

Tu m-ai învățat să sper,
Mi-ai spus că ce-i frumos nu-i efemer;
Azi pun pe foi tot ce-am trăit în doi,
Știu să dau timpul înapoi
Să pot crea poeme minunate noi.

E verde frunza de trifoi,
E verde și câmpia,
De ieri m-a cuprins  melancolia;

Dorul de tine nu mă lasă
Să stau liniștită în casă,
Tristețea pe suflet mă apasă
Ca o piatră grea de moară.

Nicio primăvară nu mai e la fel
De când ai dispărut drag menestrel!
Doar tu-mi cântai balade de iubire,
Îmi puneai fire de busuioc sub pernă
Să nu-mi fie visarea, nici viața ternă.

Demult, odat',
Mi-ai jurat iubire eternă,
Ți-am jurat că voi fi a ta
În veacul acesta,
Și-n veacul care va urma.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Orizonturi nelimitate